You are currently viewing Elevii dâmbovițeni se întorc, astăzi, în sălile de clasă, dar nu se știe pentru cât timp. Bilanțul național al cazurilor de Covid este dublu, față de anul trecut

Elevii dâmbovițeni se întorc, astăzi, în sălile de clasă, dar nu se știe pentru cât timp. Bilanțul național al cazurilor de Covid este dublu, față de anul trecut

Elevii dâmbovițeni, din tot județul, se întorc, astăzi, în sălile de clasă, în prima zi a anului școlar 2021-2022. Este al doilea an la rând când școala începe în vremuri de pandemie. Și deși mulți își puneau speranțe într-o ameliorare a situației epidemice, lucrurile stau mai rău decât anul trecut.

Astfel, nu se știe, pentru cât timp vor merge elevii la școală, în condițiile în care, pe plan național, numărul de cazuri nou confirmate de Covid a fost, la nivelul ultimelor zile, aproape dublu față de cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut. 141 de copii bolnavi de COVID erau internați, ieri, în spitale, din care 9 la Terapie Intensivă.

Ministerul Educației a cerut directorilor să ia măsuri astfel încât să nu se creeze aglomerări în curțile școlilor în prima zi de școală. Cu toate acestea, mai mulți politicieni au anunțat deja că vor participa la festivitățile de deschidere. Dacă anul trecut părinții nu s-au putut bucura alături de copiii lor de emoția primei zile de școală, de data aceasta părinții vor putea să participe la festivitățile de pe 13 septembrie. Trebuie să aibă mască de protecție și să respecte distanța de siguranță față de ceilalți.

În ceea ce privește accesul elevilor în unitățile de învățământ, ordinul comun prevede că trebuie folosite toate ușile de care dispune școala. Apoi, primul lucru pe care îl vor face elevii va fi să își dezinfecteze mâinile cu o substanță pe bază de alcool. Astfel de facilități sunt amplasate atât la fiecare intrare în școală, cât și la fiecare intrare în sala de clasă.

Ca și anul precedent, și anul acesta păstrăm regulile în ceea ce privește marcajele ce sunt amplasate în școli. Ele ne amintesc la fiecare pas că trebuie păstrată distanța de un metru între toate persoanele din școală, pe de altă parte aceste marcaje indică fluxul prin care se face intrarea și ieșirea de către elevi și profesori în orice unitate de învățământ.

Regulile de la intrarea în unitățile de învățământ se repetă și la intrarea în sala de clasă.

Distanța de un metru trebuie în continuare păstrată între toți elevii. Între timp, școlile au avut grijă să igienizeze spațiile, iar acest lucru implică și aerisirea claselor, lucru care se va face în fiecare zi, vreme de 30 minute, dar și în pauze, 10 minute. La fel, sălile vor fi aerisite și după ce copiii pleacă din școală.

AUTOR: F.S.