Deschiderea anului universitar 2021-2022 va avea loc în data de 1 octombrie 2021. Activitatea didactică aferentă tuturor programelor de studii ale Universității „Valahia” din Târgoviște se va desfășura în sistem fizic. În funcție de evoluția pandemiei și a dispozițiilor impuse de autorități, prezenta măsură poate suferi modificări. Eventualele schimbări privind desfășurarea activităților didactice vor fi anunțate pe site-ul universității, după caz, în timp util.
Festivitatea de Deschidere a Anului Universitar 2021-2022 se va desfășura în data de 1 octombrie 2021, ora 10:00, în aer liber, în condiții de distanțare socială, pe esplanada din fața Corpului A al Campusului universitar (Aleea Sinaia, nr. 13), în prezența conducerii universității, a corpului didactic și a studenților almei mater.














