”Defunctul politic Cîțu” a alocat județului Dâmbovița din fondul de rezervă al Guvernului, doar 3 % din ceea ce au solicitat autoritățile locale și județene. Județul Dâmbovița a primit doar 1% din sumele care au fost împărțite la nivel național. Județul Dâmbovița a primit doar jumătate față de cât a primit un municipiu, reședință de județ, condus de un primar PNL. În consecință, primarii nu vor avea bani pentru funcționare, pentru salarii și pentru continuarea proiectelor începute. Acestea sunt acuzațiile făcute de președintele PSD Dâmbovița și al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în cadrul conferinței de presă a PSD Dâmbovița, de astăzi.
”Defunctul politic Cîțu a mai doborât încă un record, după recordul negativ din Parlament, prin care a fost demis; peste 70% din populația României nu a primit niciun leu din pixul domnului Cîțu”, a subliniat Corneliu Ștefan.
Iar pentru toate aceste motive, ”ieri am decis că vom face plângere penală împotriva prim-ministrului demis Cîțu” anunță liderul PSD Dâmbovița.
La fel de nemulțumit, dar oarecum resemnat, întrucât mărturisește că nu avea cine știe ce așteptări, în privința alocărilor din fondul de rezervă, primarul municipiului Târgoviște, care a primit din nou zero lei, de la Guvern, spune că ”cinismul de care dă dovadă acest Guvern este fără precedent. În cotenxtul în care se apropie o iarnă atât de grea pentru toată lumea, iată că primul ministru face un act de discriminare pe criterii politice și ignoră comunități întregi, care nu au nicio vină. M-a costat mai mult să xeroxez proiectul hotărârii de Guvern, decât suma primită”, a declarat edilul Târgoviștean.
AUTOR: F.S.














