Mesaj solemn adresat de viceprimarul municipiului Târgoviște, cu prilejul Zilei Armatei Române. O sărbătoare menită să aducă în prim plan noțiunea de patriotism, dar și de jertfă pentru țară și pentru semeni, spune Monica Ilie.
„Vorbim astăzi despre Ziua Armatei României.
Se cuvine să ne aplecăm cu recunoștință, respect și mândrie asupra semnificației acestui moment, atât pentru cei care slujesc sub drapelul tricolor, cât și pentru întreg poporul român.
Mai ales astăzi, când sentimentul de patriotism este fie blamat, fie considerat desuet sau rău înțeles, să considerăm aceste zile ca fiind de cinstire a eroilor neamului, a celor care s-au sacrificat pentru ca noi să fim un popor suveran, stăpân pe aceste meleaguri, să vorbim cu mândrie limba română și să ne manifestăm în religia străbună.
Se cuvine, de asemenea, să nu îi uităm nici pe cei care au căzut la datorie în misiuni internaționale în numele unor valori și principii universale.
Patriotismul, cred eu, nu înseamnă cuvinte mari și declarații bombastice, ci faptul că simți românește, îți faci treaba cu onestitate, îți respecți aproapele și cauți să lucrezi, să gândești în folosul comunității, al semenilor tăi.
Armata, alături de biserică, este instituția cu cea mai mare credibilitate în rândul românilor și nu este întâmplător. Prestigiul Armatei noastre s-a construit în timp, prin devotament și profesionalism.
Ziua Armatei înseamnă jertfă, înseamnă dragoste si respect, înseamnă valori care trebuie să ne stea drept învățătură în aceste vremuri tulburi.
Traversăm momente dificile, suntem sub asediul unui virus nemilos care seceră pe cei tineri și pe cei în vârstă, fără diferență. Din nou, armata română s-a mobilizat și se află în prima linie.
Se cuvine să le mulțumim tuturor medicilor militari, tuturor cadrelor implicate în gestionarea acestei crize, în conducerea spitalelor, tuturor salvatorilor care participă la acțiunile umanitare și, fie se grăbesc să dacă bolnavii spre spitale unde pot fi tratați, fie aduc medicamente și alte materiale necesare. Această sărbătoare este despre cei care au purtat și care poartă haina militară, este despre familiile acestora, despre țara noastră. Tuturor acestora le multumesc pentru viața închinată slujirii țării!
La multi ani, Armata Română!„, urează Monica Ilie într-o postare pe contul său de socializare.
AUTOR: F.S.














