Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat să acționeze în sistem integrat, alături de jandarmi, militari și polițiști locali, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului, fiind constituite 166 de patrule, dintre care 91 mixte cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Dâmbovița “Mircea cel Bătrân”.
Acțiunile au vizat respectarea prevederilor legale impuse pe perioada stării de urgență cât și prevenirea și combaterea evenimentelor care ar putea afecta ordinea și siguranța publică.
Pe parcursul zilei de ieri, au fost efectuate 850 de verificări la persoane aflate în izolare/carantină la domiciliu. Au fost aplicate 157 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 355.900 lei pentru nerespectarea restricțiilor de circulație.
Astăzi, 11.04.2020, conform situației DSP Dâmbovița:
- se află în izolare la domiciliu 272 persoane asimptomatice
- se află în carantină 517 persoane
De la începutul pandemiei până în prezent, au ieșit din izolare la domiciliu 3290 persoane iar din carantină instituționalizată 152 de persoane.
De la debutul pandemiei, au fost aplicate 3.728 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor ordonanțelor militare, în valoare totală de 5.159.800 lei.
CENTRUL JUDEȚEAN
DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ
AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA














