You are currently viewing Octavian Jurma, cercetător: ”suntem în plin proces de instalare a tiraniei negaționiste și o să plătim un preț mare până ne vom trezi din nebunia asta colectivă”

Octavian Jurma, cercetător: ”suntem în plin proces de instalare a tiraniei negaționiste și o să plătim un preț mare până ne vom trezi din nebunia asta colectivă”

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a propus ca toți cetățenii care vin în România în decembrie să prezinte teste PCR, indiferent dacă sunt vaccinați sau trecuți prin boală. Propunerea a fost respinsă în ședința de guvern, printre cei care s-au opus măsurii numărându-se ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și vicepremierul Kelemen Hunor. Adversarii propunerii au argumentat că un astfel de sistem ar produce situații greu de gestionat, dat fiind că în luna decembrie mulți români care trăiesc în străinătate revin acasă pentru vacanțe.

În urma discuțiilor din ședința de guvern s-a convenit ca Ministerul Sănătății să formuleze o propunere pentru gestionarea fluxului mare de oameni care vor veni în România în luna decembrie.

Cercetătorul Octavian Jurma susține, într-o postare pe Facebook, că, de data aceasta, Raed Arafat are perfectă dreptate și că nu e cazul să fim mai relaxați decât restul lumii. Octavian Jurma apreciază că „suntem în plin proces de instalare a tiraniei negaționiste și o să plătim un preț mare până ne vom trezi din nebunia asta colectiva”.

„De data aceasta dr Raed Arafat are perfecta dreptate. Nu e cazul sa fim mai relaxati decat restul lumii. De altfel este o masura care a fost anuntata si de Joe Biden, Presedintele Statelor Unite pentru intrarea in SUA, indiferent de statusul vaccinal. Astfel de masuri simple si eficiente si se pot implementa foarte rapid, astfel incat pot incetini cu saptamani debutul unui val in cazul unei versiuni atat de infectioase cum este Omicron. Prin urmare, propunerea domnului dr. Arafat a fost respinsa de guvern”, precizează Octavian Jurma, care adaugă că „în continuare refuzul unor măsuri elementare de protecție și prevenție ni se prezintă ca o grijă deosebită față de cetățeni.”

AUTOR: F.S.