Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița face publică situația la zi a încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile în unităţile administrativ-teritoriale din judeţ.
În urma centralizării datelor s-a constatat că, în 6 comune dâmbovițene (Bișciurești, Brezoaele, Dărmănești, Malu cu Flori, Raciu, Văleni Dâmbovița) incidența cazurilor COVID-19 este zero.
Cea mai mare incidență, de 5.28, este înregistrată în comuna Cornățelu, aceasta fiind singura care depășește 4 cazuri la mia de locuitori.
Incidență peste 3 se mai înregistrează în comunele Bucșani (3.16), Conțești (3,21), Doicești (3.83), Moțăieni (3.57).
Incidența cumulată la 14 zile, în municipiul Târgoviște, este de 1.61, la mia de locuitori.
CJSU amintește că, la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale din județul Dâmbovița este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.
AUTOR: F.S.














