Ionel Petre, liderul ALDE Dâmbovița, împreună cu echipa sa de consilieri județeni și-au depus astăzi candidaturile pentru Consiliul Județean. Acesta a declarat, totodată, că lista de candidați este compusă din „oameni adevărați, din toate palierele sociale, bărbați și femei deopotrivă”.
„Consider că așa punem în valoare dorința oamenilor, de jos începând și până la cel mai înalt nivel al județului Dâmbovița. Am alături de mine oameni care nu s-au vândut pe câțiva arginți, oameni care au demnitate, oameni pentru care politica înseamnă responsabilitate, nu o modalitate de a-și atinge un țel imediat. Pe noi ne interesează dâmbovițenii”, spune liderul ALDE Dâmbovița.
Cu toate acestea, conform spuselor sale, semnăturile de susținere s-au strâns destul de greu, motivul fiind reticența dâmbovițenilor când vine vorba de politicieni.
„Nu vom avea o campanie electorală în care să arătăm cu degetul către unii sau către alții. Dâmbovița este un județ bogat și voi face tot posibilul să-l duc acolo unde îi este locul, în topul județelor la nivel național, pentru că poate, pentru că are cu ce și pentru că acum are și cu cine. Îmi asum această responsabilitate fără niciun fel de reținere. Sper ca dâmbovițenii să aleagă ceea ce le este mai bine, să aleagă pe cine poate să ducă județul, nu prin promisiuni, ci prin fapte, acolo unde îi este locul”, declară Ionel Petre, candidatul ALDE pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița.
Autor: Miruna Lunescu














