Momentul acela când am ajuns la capătul puterilor. O imensă povară ce ne apasă și concluzia crudă a faptului că toți ne-au părăsit. O îndelungă așteptare și susurul din ce în ce mai stins al speranței întregesc tabloul unei stări atât de umane. Încă nu s-a atins resemnarea și privim cu maximum de intensitate acea Lumină ce se arată celor din întuneric sau aflați în umbra morții. Și tot acum a sosit clipa cea mai prielnică pentru a face schimbări în viețile noastre. E clar că lucrurile nu mai pot continua în aceeași direcție.
Așa că, îndrăgostiți de noi începuturi, ne dorim sfârșitul tuturor încercărilor noastre amare. Așteptăm o Împărăție doar a noastră, deși e chiar în noi. Apropierea ei e împlinirea vechilor proorocii dar, pentru a intra în Ea, nu mai putem fi aceeași oameni. Undeva, dincolo de orice orizont cunoscut, se desfășoară splendida priveliște a umanității ce și-a descoperit adevărata vocație. Războaie și revoluții presărate de-a lungul unei cronologii însângerate au fost purtate în numele mult râvnitei schimbări în bine a lumii. Suntem dispuși la sacrificii imense pentru a restabili acea ierarhie autentică a valorilor, acel echilibru dintre avuție și lipsă, acea dreptate clamată de cei umiliți constant de puternicii zilei. Scurtimea vieții noastre ne face nerăbdători. Aici și acum am vrea să se petreacă totul. Să simțim, în sfârșit, că a venit și clipa noastră. Că putem zâmbi mulțumiți la apusul unei vieți împlinite.
Acea metanoia(pocăință) de care vorbește Hristos nu depinde de celălalt. Ne privește direct și presupune să fi atins adâncul prăpastiei. Nimic nu ne poate convinge mai mult decât suferința, smerenia și acea stare în care doar El mai poate face ceva cu noi. El Însuși a coborât în întunericul mâlos al unei umanități sălbăticite. Între cei care nu-L credeau, dar Îl așteptau. Părăsit de toți, în cele din urmă, a descris cu exactitate calea pocăinței autentice. Și-a urmat până la capăt amarul de a-i iubi pe cei care Îl urau din toată inima. O Dragoste dezinteresată, capabilă să schimbe vieți. O Împărăție în care nu-i acces facil și al cărei drum trece prin adâncimile și înălțimile Crucii.

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște