…ne-am părăsit propriile vieți. Gestionate de specialiști în organizare, acum le privim liniștiți cum curg sub înțeleapta lor oblăduire. A vorbi despre libertate a devenit un grav delict de opinie. Adevărul e că suntem cam năuci, destul de superficiali și neatenți cu prețiosul dar al bucuriei de a fi.
Pentru a fi pedepsiți trebuie să avem o vină. Și întotdeauna vom fi găsiți vinovați, mai ales de faptul că existăm. Lauda poartă în ea, camuflată atent, invidia cuiva care se crede mai bun decât alții. Vom fi ocărâți constant. Umiliți, puși la stâlpul infamiei pentru că ne-am luat în serios libertatea de a fi altfel. Am fi mai simpatici dacă am zâmbi strâmb, strecurând abil dulcegăria fadă a lingușelii. Nici nu mai contează analfabetismul și performanța de a nu spune ceva vreodată.
Vorbea cineva astăzi despre sinceritate, că ar fi mai potrivită viclenia privirilor piezișe. Să mințim pentru a fi toată lumea fericită. Am trăi, probabil, mai mult, dar degeaba. Mulți au căpătat, în timp, infirmități spirituale greu de vindecat. Nu ne-am mai privit de mult în oglinda limpede a conștiinței. Trăim marginal, neobservați, dar având falsul curaj al anonimatului. Ne mulțumim cu legi care au sufocat bătăile fragile ale inimii.
Suntem atât de bolnavi sufletește încât nimeni nu își asumă riscul de a ne lăsa în pace. Totul a fost rostit și nu au mai rămas cuvinte care să exprime acele insomnii ale fericitei noastre supraviețuiri. Dă-mi cuvânt, Cuvinte…zicea unul din cei de odinioară. Acum, că le știm pe toate, nu mai avem ce să ne spunem. Trăim din avertismente și reguli precise. Puțin câte puțin, va rămâne un sigur punct de vedere, inatacabil. Avem voie doar să aplaudăm frenetic marile realizări ale timpului nostru. (Parcă am auzit asta…)
Pierduți pe o axă a unui veac nătâng, fără a (mai) ști de unde venim și încotro ne îndreptăm, am renunțat la propria interioritate pentru a respira aerul viciat al unor ideologii colorate. Altădată se cutremura un univers când Cuvântul era rostit. Se năștea o civilizație a Cărții în care se găseau cuvinte potrivite pentru fiecare dintre noi. Arhitectura ei era plină de Duhul înțelegerii și al înțelepciunii. Cine mai citește astăzi, ca dumneavoastră, până aici?

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa,  profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „