Mulți se grăbesc să interpreteze într-o cheie strict economică această minunată pildă a talanților. A-ți da cineva pe mână averea sa, a-ți încredința mult râvniții talanți e o oportunitate incredibilă. Teoretic, banii ar trebui să fie înmulțiți. Pare destul de ușor, dar nu întotdeauna este așa. În fapt, adevărata avere este Viața Lui dată pentru noi, singura care prisosește, adică e veșnică, pentru cel ce a „înmulțit-o” aici și acum. De altfel, Sfântul Pavel o spune cu claritate, în epistola sa către Corinteni: “…iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii…”
Primim fără să mai oferim ceva în schimb. Trăim, uitând că acest timp este talantul pe care ar trebui să îl înapoiem înmulțit Celui ce ni l-a dat în grijă. Poate că mulți rămân nedumeriți cu privire la ce așteaptă Dumnezeu de la noi. Îl privesc doar ca pe Cel care trebuie să dea mereu, fără măsură, și au falsa convingere că, din partea lor, nu ar mai fi nevoie de nimic. Nu trebuie să facem studii de economie pentru a pricepe tâlcul acestei parabole. E vorba de o delicată construcție interioară ce necesită efort ascetic și gândul smerit că nimic din ce avem nu este al nostru. Paradoxul este exprimat magistral de Apostolul neamurilor: „ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc.” Exercițiul îndelungat al moștenirilor pe care nu le merităm ne-a creat iluzia unei averi pe care mai degrabă trebuie să o conservăm, decât să o risipim duhovnicește. Cei mai bogați oameni și-au vândut averile și L-au urmat pe El, singura Avere ce nu poate fi furată, îngropată, pierdută.
Felul în care ne legăm de ceea ce ni se lasă în grijă este evocat de cel care alege să își ascundă în pământ darul: Îl consideră pe Dumnezeu un „om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat.” Identificăm aici interiorul unui om golit de adevărata bogăție, detașat până la indiferență de darul primit, cu o atitudine de contabil angajat cu jumătate de normă. Nu de calcule sofisticate sau inginerii financiare e nevoie, ci de bucuria celui ce dă cu inimă curată și care știe că doar așa ne îmbogățim în Dumnezeu.
Poate că cea mai frumoasă descriere a stării celor care intră întru bucuria Domnului lor este făcută de marele Apostol Pavel, el însuși un asiduu slujitor și iconom la Tainelor Celui Ce-și lasă Averea pe mâna noastră: „înfățișându-ne pe noi înșine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temnițe, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi, în curăție, în cunoștință, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefățarnică, în cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptății cele de-a dreapta și cele de-a stânga, prin slavă și necinste, prin defăimare și laudă…”

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „