Preşedintele, Klaus Iohannis, a decorat, ieri, în cadrul unei ceremonii, mai multe unităţi de învăţământ din țară, inclusiv Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, la care a predat, dar şi Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, unde predă soţia sa, Carmen Iohannis. Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița anunță că șeful statului a conferit distincții și către trei unități de învățământ din județul Dâmbovița.
Astfel, conform comunicării Administrației Prezidențiale ”în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru contribuţia dascălilor la dezvoltarea României prin educaţie, pentru profesionalismul şi dăruirea cu care s-au dedicat misiunii transformatoare a şcolii în viaţa elevului, dar şi a comunităţii, preocupându-se de continua îmbunătăţire a actului educaţional” au fost conferite:
Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer, pentru Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” din Municipiul Târgovişte și Colegiului Naţional Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Municipiul Târgovişte, iar Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler, Şcolii Gimnaziale „Ion Mareş” din Comuna Vulcana-Băi.
Între criteriile care au stat la desemnarea celor trei instituții școlare, conform documentelor transmise pentru ultimii cinci ani școlari, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița amintește:
Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” din Municipiul Târgovişte:
rezultate extraordinare la olimpiadele și concursurile școlare în ultimii 5 ani școlari:
– două premii internaționale la matematică și geografie,
– peste 200 de premii și mențiuni la etapele naționale aleolimpiadelor și concursurilor școlare,
15 proiecte cu finanțare europeană implementate,
centru de certificare pe domenii diferite (Informatică și TIC, Limba franceză, Limba engleză),
peste 99% rată de succes la examenele naționale,
unitate de învățământ pilot (2023-2027),
unitate de învățământ de aplicație pedagogică (2022-2023, 2023-2024, 2024-2025).
Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Municipiul Târgovişte:
rezultate foarte bune la olimpiadele și concursurile școlare în ultimii 5 ani școlari:
– peste 40 de premii la etapele naționale aleolimpiadelor și concursurilor școlare,
circa 10 proiecte cu finanțare europeană implementate,
participare activă în rețeaua instituțiilor europene de formare și de dezvoltare a profesioniștilor din domeniul educației școlilor (Erasmus+, eTwinning),
unitate de învățământ de aplicație pedagogică (2022-2023, 2023-2024).
Şcoala Gimnazială „Ion Mareş” din Comuna Vulcana-Băi:
singura școală din mediul rural din județul Dâmbovița care deține statutul de ”Școală Europeană”,
peste 10 proiecte cu finanțare europeană. Multe proiecte s-au concentrat pe integrarea elevilor din grupuri vulnerabile. Aceste inițiative au dus la dezvoltarea unor programe educaționale adaptate nevoilor acestora, reducându-se astfel absenteismul și au permis achiziționarea de echipamente și tehnologie modernă, precum computere sau table inteligente,
rezultate bune la evaluările naționale și la olimpiadele și concursurile județene și naționale.
Singura dată, când i-a mai fost conferită această distincție unei unități de învățământ din județul Dâmbovița, a fost în anul 2023, când Liceul ”Voievodul Mircea” din Târgoviște a primit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler.
AUTOR: F.S.














