You are currently viewing Fontana di Trevi este închisă pentru renovare

Fontana di Trevi este închisă pentru renovare

Fontana di Trevi, un obiectiv turistic important din Roma, este în renovare din prima săptămână a lunii octombrie. Pentru a păstra tradiția turiștilor de a arunca o monedă în fântână, autoritățile au înlocuit-o cu o „mini-piscină”, conform Agerpres.

La doar câteva ore după ce bazinul cu apă a fost pus în funcțiune, turiștii au început să arunce monede în el și să își pună dorințe.  Conform superstiţiei, turiştii care aruncă monede în Fontana di Trevi vor reveni la Roma.

Criticile nu au întârziat să apară pe reţelele de socializare.

Imaginaţi-vă că aţi petrecut câteva ore în avion spre Roma pentru a vedea Fontana di Trevi şi apoi vă treziţi în faţa unei piscine pentru copii”.

„Arată ca o piscină gonflabilă”, a scris cineva pe platforma de socializare X.

Reparaţiile la Fontana di Trevi au început pe 7 octombrie, când partea inferioară a fântânii a fost înconjurată de garduri. Monumentul este curăţat înainte de jubileul din 2025, când „Poarta Sfântă” va fi deschisă la Bazilica Sf. Petru şi la alte biserici.

Autoritățile își propun să restricționeze spațiul din jurul fântânii începând de anul viitor, pentru a limita numărul de vizitatori. Zona din jurul fântânii este în permanenţă aglomerată. Există, de asemenea, planuri pentru emiterea de bilete contra cost.

Editor: IFA