You are currently viewing Compania aeriană FlyLili a anunţat că suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav

Compania aeriană FlyLili a anunţat că suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav

Compania sibiană FlyLili a anunţat că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania Wizz Air, relatează Agerpres.

Conform anunţului făcut de conducerea FlyLili, motivul retragerii de pe aeroportul Braşov îl reprezintă pierderile pe care le-a suferit compania, din cauza unui număr insuficient de pasageri.

Începând cu 11 ianuarie 2025, FlyLili va suspenda temporar zborurile operate din/către Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav. Până la această dată, zborurile vor fi operate conform orarului de zbor, în funcţie de cum ne permite şi noul program al Aeroportului Braşov-Ghimbav! (…) Această decizie dificilă a fost luată după o analiză amplă, în contextul unui număr scăzut de pasageri şi al creşterii costurilor operaţionale, cu scopul de a asigura sustenabilitatea operaţiunilor noastre pe termen lung. Ne cerem scuze sincer pentru orice impact asupra planurilor dumneavoastră”, a transmis compania.

Pasagerii afectaţi vor primi rambursarea integrală a biletelor achitate.

În prezent, singura companie care mai are curse de pe Aeroportul din Ghimbav este Wizz Air, care are programate 10 curse pe săptămână, spre Londra, Budapesta şi Dortmund.

Editor: IFA