Asociația Centrul Socio-Cultural COMMUNIO a desfășurat astăzi o serie de activități educative și interactive în cadrul proiectelor „Un mediu curat, o comunitate sănătoasă” și „Patrimoniul Natural – Moștenirea Verde”, finanțate de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Evenimentele au avut loc în incinta școlilor din satele Greci (com. Petrești), Voia și Crângurile (com. Crângurile), reunind peste 80 de elevi – câte 40 la fiecare locație – într-un demers comun de conștientizare asupra importanței protejării mediului și conservării patrimoniului natural local.
La Școala Greci a avut loc întâi un seminar de conștientizare a responsabilității față de mediu în care au fost prezentate informații despre ariile naturale protejate și schimbările climatice, după care elevii au participat la o activitate de ecologizare în jurul școlii. De asemenea, la Școala Voia, elevii au participat la o acțiune de ecologizare, adunând deșeuri în jurul unității de învățământ.
Activitățile au inclus: ateliere de educație ecologică, jocuri și exerciții practice despre colectarea selectivă și reducerea poluării, discuții interactive despre flora și fauna locală, promovarea unui stil de viață sustenabil și responsabil față de natură.
„Ne bucurăm să vedem atât de multă energie și implicare din partea copiilor. Aceste activități sunt esențiale pentru a construi o cultură a responsabilității față de natură. Credem cu tărie că educația ecologică trebuie să înceapă de la vârste fragede, iar sprijinul comunităților locale face posibil acest demers!” a declarat Adrian Rada, coordonator proiecte, Asociația COMMUNIO. De asemenea, Prof. Ligia Ispas de la Școala Gimnazială Voia și-a exprimat aprecierea referitoare la desfășurarea activității: „Copiii noștri sunt entuziasmați ori de câte ori pot învăța prin joc și experiență. Azi au înțeles concret ce înseamnă protejarea mediului și cum pot contribui chiar ei la păstrarea curățeniei și a frumuseții locului în care trăiesc.
Elevii au dat dovadă de implicare activă, creativitate și dorința sinceră de a contribui la un viitor mai verde. Prin aceste inițiative, proiectele își propun nu doar formarea unei generații informate, ci și mobilizarea întregii comunități în jurul valorilor unei conviețuiri armonioase cu natura.
Asociația COMMUNIO mulțumește partenerilor educaționali, cadrelor didactice și autorităților locale pentru sprijinul acordat și își exprimă angajamentul de a continua promovarea educației ecologice în mediul rural.