Președintele Comsieei de politică Externă din Senatul României, Titus Corlățean, a primit, astăzi, vizita ambasadorului Ucrainei la Bucuresti. Cei doi s-au întâlnit la solicitarea lui Ihor Prokopchuk, precizează senatorul PSD de Dâmbovița. Discuțiile au fost axate pe problema securității și a unui posibil acord de pace cu Rusia, cu implicații asupra întregii zone.
„O discuție detaliată pe teme esențiale legate de negocierile în curs privind un posibil acord de pace, inclusiv cu privire la Marea Neagră; obiectivele Ucrainei de integrare euro-atlantică; agenda de săptămâna viitoare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de la Strasbourg și, bineînțeles, teme importante aflate pe agenda bilaterală, precum aplicarea standardelor europene în materia protecției minorităților naționale, cu aspectele prioritare pentru etnicii români în materia educației în limba maternă sau a libertății religioase sau posibilele contribuții românești la procesul de reconstrucție a Ucrainei.
Pe scurt, o discuție de substanță și constructivă. Pentru noi raportarea la principiile fundamentale ale Dreptului internațional rămâne valabilă, iar crima de agresiune rămâne crimă de agresiune. Accountability, cum ar spune doctrina de Drept internațional public”, scrie Titus Corlățean, pe pagina sa de socializare.
AUTOR: F.S.