Selecționerul Daniel Pancu a anunţat lotul României U21 pentru Campionatul European U21. Din acesta vor face parte 23 de jucători, printre aceștia se regăsește și dâmbovițeanul Octavian Popescu, campion al României cu FCSB.
26 de jucători au făcut parte din lotul preliminar, din care selecţionerul a fost nevoit să renunţe la trei fotbalişti. Pintre jucătorii convocați pentru stagiul de pregătire din Austria, nu au mai fost incluși în lotul pentru EURO 2025 Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Mario Tudose (CFC Argeș) și Cătălin Cîrjan (Dinamo) .
Ștefan Baiaram a părăsit încă din dimineața zilei de miercuri cantonamentul tricolorilor după ce nu s-a reușit recuperarea lui în urma accidentării suferite în ultima etapă de campionat.
România U21 o va întâlni pe Italia U21, pe 11 iunie, urmând ca duelul cu Spania U21 să aibă loc pe data de 14 iunie. Ultimul meci din faza grupelor, cel cu Slovacia U21, se va disputa pe 17 iunie.
Lotul naționalei de tineret a României pentru Campionatul European U21
Răzvan Sava (Udinese / Italia), Otto Hindrich (CFR Cluj), Vlad Rafailă (US Lecce / Italia) – portari, Dan Sîrbu (Farul Constanţa), Tony Strata (AC Ajaccio / Franţa), Cristian Ignat (FC Rapid 1923), Matteo Duţu (AC Milan / Italia), Ümit Akdağ (Toulouse FC / Franţa), Matei Ilie (CFR Cluj), Andrei Borza (FC Rapid 1923), Costin Amzăr (Al Nasr / Emiratele Arabe Unite) – fundași, Cătălin Vulturar (FC Rapid 1923), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia / Cipru), Cristian Mihai (Dinamo), Constantin Grameni (FC Rapid 1923), Rareş Ilie (US Catanzaro / Italia), Octavian Popescu (FCSB), Ianis Stoica (FC Hermannstadt), Zoran Mitrov (FC Botoşani) – mijlocași, Louis Munteanu (CFR Cluj), Vladislav Blănuţă (Universitatea Cluj) și Rareş Burnete (US Lecce / Italia) – atacanți.
Louis Munteanu se regăseşte şi în lotul convocat de selecţionerul primei reprezentative a României, Mircea Lucescu, pentru meciurile cu Austria şi Cipru din luna iunie. Acesta va face pe parcurs joncţiunea cu reprezentativa de tineret, informează FRF.
M.I.














