Politica este o luptă dură, mai ales în România, iar prieteniile și fidelitatea în această zonă par un fel de utopie. Conjuncturile par a dicta relațiile dintre cei implicați în acest „joc sângeros”, iar în momentul în care dizgrația înghite vreun politician, automat acesta se trezește singur, sau poate doar cu colegi de celulă.

Într-o astfel de situație pare că re regăsește fostul lider PSD, Marcel Ciolacu, căruia, rând pe rând colegii de partid îi întorc spatele. Ex-parlamentarul, Radu Popa, dă dovadă de curaj în această situație și face un pas în față pentru a explica de ce nu poate să-i rămână fidel celui care „a pus pe butuci bugetul național”.

„Da, sunt membru PSD DB și mă mândresc ca fac parte din cea mai performantă echipă. Nu mă gândesc să plec la alt partid, vreau să fim conduși de oameni care să ne facă mândri ca suntem în PSD. Nu cred ca cer prea mult.
Există în politică o linie fină, invizibilă și adesea dureroasă, între fidelitatea față de un partid, adică față de o tradiție, o istorie și o viziune colectivă, și fidelitatea față de un om, oricât de mult și-ar fi dorit acesta să fie sinonim cu instituția.
Un partid este o corabie construită în timp, cu idei, doctrine și oameni. O echipă în care unul îl trage pe altul și toți trag corabia. Nu e un birou de PR al unui lider grăbit, nici un instrument al unei vanități neformate profesional.
Iar când corabia se scufundă pentru că e condusă de cineva care nu înțelege busola economiei și nu a citit niciodată hărțile fiscalității, nu putem închide ochii.
Marcel Ciolacu a cerut încrederea noastră și mereu i-am dat un vot crezând ca știe unde mergem. Sperând ca știe unde mergem deși, astăzi, vedem clar că nu a învățat niciodată alfabetul responsabilității bugetare.
A crezut că poate guverna România ca pe o organizație de campanie electorală perpetuă, hrănită din fonduri de rezervă și complicități temporare.
A destabilizat echilibrul fiscal al țării cu o viteză care nu vine din curaj, ci din necunoaștere.
A ascuns realitatea deficitului într-un buget paralel, folosit discreționar, în timp ce România aluneca spre categoria „junk”, cu datoria publică în creștere și cu încrederea investitorilor în derivă.
Asta înseamnă distrugerea unei societăți și oricât de fidel aș fi partidului, nu pot susține distrugerea statului pentru ca rostul politicii este îmbunătățirea vieții oamenilor, nu a unui om.
Eu am fost și rămân fidel principiilor unui partid care a construit spitale, autostrăzi, școli și demnitate.
Dar nu pot fi fidel unui om care, cu toată bunăvoința lui declarativă, a pus pe butuci bugetul național.
Fidelitatea nu înseamnă supunere. Iar solidaritatea nu trebuie confundată cu orbirea.
Să fim drepți și să ne întoarcem la miezul valorilor noastre.
Pentru că atunci când principiile sunt încălcate, tăcerea devine complicitate.
Și România are nevoie de oameni care vorbesc, nu de cei care aplaudă în șoaptă”, subliniază social-democratul dâmbovițean.

AUTOR: F.S.