România intră în noul ciclu către următorul Campionat European cu o senzație dublă: pe de o parte, regretul pentru încă un Mondial ratat, pe de altă parte, convingerea că există în sfârșit o bază recognoscibilă pe care se poate construi. Revenirea lui Gheorghe Hagi pe banca tehnică nu este doar o alegere simbolică. Este încercarea de a oferi o identitate mai ambițioasă unei echipe naționale care, după EURO 2024 reușit și faza de tranziție care a urmat, are nevoie de continuitate tehnică, leadership și, mai ales, de un grup stabil.

Drumul către EURO 2028 va fi mai selectiv decât în trecut: nu va fi suficient ca România să termine pur și simplu pe locul al doilea în grupă, deoarece doar cele mai bune echipe clasate pe poziția secundă vor obține calificarea directă. De aceea, greutatea jucătorilor deja obișnuiți cu meciurile internaționale, campionatele competitive și presiunea duelurilor decisive va fi esențială. Hagi va trebui să aleagă pe cine își va construi proiectul, însă unele nume par deja destinate să reprezinte nucleul dur al „tricolorilor”.

Și piața pariurilor reflectă această condiție intermediară. România nu pornește ca o mare putere europeană, dar nu mai este nici o selecționată care poate fi considerată marginală. Cotele pentru calificarea la EURO 2028 vor depinde mult de parcursul din Nations League, de tragerea la sorți și de poziționarea în urne: o Românie aflată în urna a doua ar avea perspective sensibil diferite față de o națională obligată să urmărească obiectivul dintr-o a treia urnă mai incomodă.

Potrivit PariuriX, tabloul trebuie citit cu prudență: înaintea tragerii la sorți definitive, cotele antepost indică mai ales percepții privind forța, continuitatea și profunzimea lotului, mai degrabă decât o previziune închisă. În acest sens, valoarea României va fi legată de rezistența oamenilor săi-cheie.

Radu Drăgușin, pilonul defensiv de la care trebuie repornit

Primul punct fix nu poate fi decât Radu Drăgușin. Fundașul lui Tottenham este profilul cel mai internațional al României prin rol, fizic și perspectivă. Experiența sa în Premier League, alături de parcursul formativ la Juventus, Genoa și Spurs, îl transformă în fundașul central cel mai potrivit pentru a conduce o linie defensivă care va trebui să reziste în partide adesea complicate, mai ales împotriva adversarelor din prima și a doua urnă valorică.

Absența sa din cauza accidentării în mare parte din parcursul precedent a cântărit mult. Revenirea la echipa națională în barajul mondial contra Turciei, chiar dacă într-o înfrângere dureroasă, a reamintit cât de mult are nevoie România de prezența lui în duelurile aeriene, în marcajul preventiv și în construcția din spate. Într-o selecționată care alternează veterani cu tineri încă aflați în proces de consolidare, Drăgușin este fundașul în jurul căruia Hagi poate construi o structură mai agresivă și mai modernă.

Alături de el rămân importante profiluri precum Andrei Burcă, Virgil Ghiță și Adrian Rus, însă viitorul defensivei depinde de capacitatea lui Drăgușin de a reveni constant la un nivel înalt. Pentru România, a avea un fundaș central titular și recunoscut într-un campionat mare nu este un detaliu: este o garanție competitivă.

Andrei Rațiu, flancul drept ca armă tactică

Dacă Drăgușin este reperul central, Andrei Rațiu este simbolul României mai dinamice. Fundașul lateral de la Rayo Vallecano a cunoscut o creștere evidentă în ultimii ani, devenind un interpret modern al rolului: alergare, presiune sus, conducere a balonului și capacitatea de a transforma banda dreaptă într-o ieșire curată împotriva pressingului advers.

În fotbalul internațional, unde meciurile se decid tot mai des pe relațiile de joc de pe flancuri, Rațiu oferă o soluție prețioasă. Poate juca fundaș dreapta într-o linie de patru, dar se poate și ridica într-un sistem cu cinci apărători sau poate evolua ca extremă de bandă într-o formulă mai ofensivă. Pentru Hagi este un avantaj enorm, deoarece îi permite României să schimbe sistemul fără a renunța la echilibru.

Importanța sa nu privește doar faza ofensivă. Rațiu este unul dintre puținii români obișnuiți să evolueze săptămânal în ritmul din La Liga, detaliu care se reflectă în capacitatea de a citi timpii și spațiile împotriva unor jucători de bandă de nivel înalt. În următorul ciclu, România va trebui să se apere mai bine, dar și să îndrăznească mai mult: pe acel flanc, multe vor trece prin picioarele sale și prin rezistența sa fizică.

Stanciu și Răzvan Marin, experiență și ordine în inima echipei

Fiecare ciclu de calificare are nevoie de leadership tehnic și mental. Nicolae Stanciu rămâne, din acest punct de vedere, un reper natural. Căpitan, om de personalitate, specialist la faze fixe și deja protagonist al victoriei împotriva Ucrainei la EURO 2024, Stanciu continuă să reprezinte puntea dintre generația mai experimentată și noii interpreți.

Tema, dacă există una, ține de gestionare. Stanciu nu va putea fi folosit în fiecare context cu același număr de minute, însă în partidele în care va fi nevoie de luciditate, pasă decisivă și capacitatea de a încetini sau accelera ritmul, prezența sa va rămâne centrală. Hagi va trebui să îl protejeze tactic, poate prin alăturarea unor mijlocași mai fizici sau mai mobili.

Printre aceștia, Răzvan Marin are un rol fundamental. Este unul dintre cei mai constanți jucători ai grupului, un mijlocaș capabil să ofere ordine, să acopere terenul și să adauge pericol prin apariții în fața porții și șuturi de la distanță. România are adesea nevoie de un jucător care să nu își piardă luciditatea atunci când meciul devine dificil și fragmentat: Marin, prin experiență și fiabilitate, este unul dintre cei mai puternici candidați pentru a fi titular fix în centrul jocului.

Ianis Hagi, talent și responsabilitate sub o privire inevitabilă

Ianis Hagi trăiește o condiție aparte. Numele de familie apasă, cu atât mai mult avându-l pe tatăl său pe banca tehnică, însă reducerea prezenței sale la o simplă chestiune familială ar fi nedreaptă. Ianis rămâne unul dintre puținii fotbaliști români capabili să inventeze o execuție între linii, să creeze superioritate prin primul control și să ofere calitate în ultimii treizeci de metri.

În noul ciclu va trebui însă să facă un pas înainte în ceea ce privește continuitatea. Hagi poate fi trequartista, mijlocaș ofensiv sau extremă care intră spre interior, dar pentru a deveni un punct fix va trebui să ofere intensitate și fără minge. Fotbalul la nivel de echipe naționale nu acordă faze lungi de adaptare: cine intră în blocul titularilor trebuie să garanteze echilibru, nu doar sclipiri.

Tocmai de aceea, evoluția sa va fi una dintre cheile proiectului. Dacă Ianis va reuși să îmbine talentul cu disciplina tactică, România va avea un jucător capabil să schimbe fața celor mai închise meciuri. Iar în grupele de calificare, împotriva apărărilor joase sau a adversarilor direcți pentru locul al doilea, această calitate poate valora puncte grele.

Dennis Man, Mihăilă și Coman: România are nevoie de viteză

Compartimentul ofensiv este poate cel cu cele mai multe opțiuni, dar și cu cele mai multe semne de întrebare. Dennis Man este numele cel mai solid. Experiența la PSV i-a oferit un context european mai competitiv, iar echipa națională are nevoie de piciorul său stâng, de capacitatea de a porni din dreapta și de contribuția sa în zona golului. Man nu mai este doar o promisiune: este un jucător de bandă matur, chemat să influențeze jocul cu regularitate.

Valentin Mihăilă aduce o altă calitate: atacarea profunzimii. Într-o Românie care va trebui adesea să accepte să se apere jos și să plece pe contraatac, viteza sa poate deveni o armă principală. Nu este mereu constant în alegerea finală, însă schimbarea sa de ritm rămâne una dintre cele mai directe modalități de a răsturna terenul.

Florinel Coman, după golul marcat împotriva Țării Galilor în amicalul câștigat la București, adaugă imprevizibilitate. Poate porni din bandă, poate căuta finalizarea sau poate crea superioritate în duelul unu contra unu. Pentru Hagi, a avea trei extreme cu caracteristici diferite va fi esențial: Man oferă calitate și goluri, Mihăilă profunzime, Coman fantezie și șut.

Denis Drăguș și Louis Munteanu, duelul pentru centrul atacului

Atacantul central va fi una dintre temele cele mai delicate ale ciclului. Denis Drăguș a demonstrat deja că poate marca la echipa națională și rămâne un atacant util prin mișcare, atacarea spațiului și generozitate. Nu este clasicul număr nouă static, dar poate da randament foarte bun dacă este susținut de extreme rapide și de un mijlocaș ofensiv capabil să îl servească în verticală.

Louis Munteanu reprezintă, în schimb, opțiunea mai tânără și mai intrigantă. A transmis deja semnale interesante în primele apariții, iar golul contra Georgiei a întărit senzația că poate deveni ceva mai mult decât o simplă alternativă. România are nevoie de un vârf care să crească în interiorul ciclului, nu doar de o soluție imediată.

Gestionarea celor doi va indica direcția lui Hagi: să mizeze pe experiența lui Drăguș în meciurile mai grele sau să accelereze integrarea lui Munteanu pentru a construi un atac mai proaspăt și mai de perspectivă. Probabil va fi nevoie de amândoi, deoarece calificările europene cer profunzime, rotații și capacitatea de adaptare la adversari foarte diferiți.

Noua Românie a lui Hagi trebuie să devină matură

Misiunea lui Gheorghe Hagi nu va fi doar să aleagă cel mai bun unsprezece. Va trebui să transforme un lot interesant într-o echipă matură, capabilă să câștige meciurile aflate la îndemână și să nu cedeze în fața adversarelor superioare. Aici se va măsura creșterea reală a României.

Baza există: Drăgușin în apărare, Rațiu pe dreapta, Marin și Stanciu la mijloc, Man și Mihăilă pe benzi, Drăguș și Munteanu în atac. Lor li se adaugă alternative precum Coman, Ianis Hagi, Ghiță, Rus, Târnovanu, Aioani și alte profiluri care pot lărgi grupul.

România nu are luxul marilor naționale, dar are o generație suficient de matură pentru a concura. Următorul ciclu european va arăta dacă entuziasmul născut în ultimii ani se poate transforma în continuitate. Pentru a reuși, va fi nevoie de idei clare, de o ierarhie stabilă și de capacitatea liderilor de a suporta greutatea momentelor decisive. În fond, provocarea este tocmai aceasta: să nu mai fie o surpriză ocazională, ci să devină o prezență credibilă în fotbalul european care contează.