You are currently viewing Au fost aleși președinții organizațiilor PSD din Găești, Cobia, Șelaru, Vișina, Mogoșani, Uliești și Dragodana

Au fost aleși președinții organizațiilor PSD din Găești, Cobia, Șelaru, Vișina, Mogoșani, Uliești și Dragodana

PSD Dâmbovița continuă seria conferințelor de alegeri în organizațiile locale, în cadrul procesului de reorganizare internă desfășurat în perspectiva scrutinurilor din 2028. În ultimele două zile, au fost aleși președinții organizațiilor social-democrate din șapte localități ale județului.

Sâmbătă, 10 octombrie, conferințele de alegeri au avut loc la Găești, Cobia, Șelaru, Vișina și Mogoșani, în prezența președintelui PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

În urma votului, Alexandru Iorga a fost ales președinte al PSD Găești, Marin Manda va conduce organizația din Cobia, Matei Gheorghiță pe cea din Șelaru, Jean Aurelian Istrate a fost ales la Vișina, iar Alexandru Petre la Mogoșani.

„Fiecare organizație locală a PSD Dâmbovița are propriile obiective, dar direcția este aceeași: echipe unite, oameni aproape de comunități și muncă susținută”, a transmis Corneliu Ștefan.

Alegerile interne au continuat astfel seria începută în alte localități ale județului. Vineri, 9 octombrie, au fost organizate conferințe la Uliești și Dragodana, unde au fost aleși Victor Călinescu, respectiv Gheorghe Sandu, în funcțiile de președinți ai organizațiilor locale.

Liderul social-democraților dâmbovițeni a precizat că întâlnirile au vizat atât evaluarea activității organizațiilor, cât și stabilirea obiectivelor pentru perioada următoare.

„Alegerile interne reprezintă un moment important pentru fiecare organizație din PSD Dâmbovița. Înseamnă oameni noi în echipă, obiective asumate și, mai ales, responsabilitate pentru munca de acum înainte”, a declarat Corneliu Ștefan în urma conferințelor de vineri.

Reorganizarea structurilor locale face parte din pregătirile PSD Dâmbovița pentru alegerile din 2028, obiectiv pe care președintele organizației județene l-a reiterat și după reuniunile de sâmbătă.

„Lucrăm pentru alegerile din 2028. Iar fiecare organizație, fiecare echipă și fiecare comunitate contează”, a transmis Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.