Este insuportabil ca cineva să ne spună adevărul în față. Acele lucruri pe care le știm prea bine. Care ne dor, ne mistuie încet interiorul și ne dau adevărate coșmaruri. Încercăm să le ascundem abil, să ne creăm o altă identitate, falsă, bineînțeles. Păcatul nu mai e considerat așa, iar circumstanțele atenuante ne adorm adeseori conștiințele. Sunt anumite fapte pe care le facem sub impulsul unor dorințe intense. În limbaj filocalic se numesc patimi și sunt ierarhizate atent după o îndelungată experiență duhovnicească. Iubim ce nu se cuvine și căutăm alibiul perfect într-o morală inventată ad- hoc. Când glasul celui ce strigă în deșert ne dă pe față păcatul, cu un curaj ce nu-i din lumea aceasta, îl ascultăm uneori, dar continuăm să trăim înconjurați de alte voci, dulcegi și pline de falsitate.
Adevărul nu-i la îndemâna oricui. Trebuie să fi avut cumva experiența pustiei, adică a unei solitudini ce nu implică prietenii vinovate, ci doar misiunea de a îndrepta ceea ce oamenii aleg să lase strâmb. Drama multora e aceea că au preferat să-și păstreze demnitatea și verticalitatea pe care mulți și-o doresc, dar nu o vor avea niciodată.
Așadar, când nu renunți să mărturisești despre Adevăr există toate șansele ca cineva lingușitor și atotputernica mândrie să îți ceară capul. Adevărații vinovați devin victime, iar adevăratele victime așteaptă acea zi în care toate se vor da pe față. Criminalii sunt grăbiți întotdeauna. Își fac treaba conștiincios și adorm cu gândul că și-au făcut datoria până la capăt. Lumea îi laudă și crede că, dacă vrei să reușești în viață, trebuie să fii un ticălos. Petrecerea continuă, dansatoarele îi cuceresc pe cei cu mințile slabe, iar capetele celor uciși pentru Adevăr strigă și de dincolo de mormânt.
Orice act de curaj are un deznodământ trist. Sunt puțini care și-l asumă până la capăt pentru că nu vor supraviețui complicatelor aranjamente omenești. Stârnesc admirația unei mulțimi care preferă să rămână anonimă, deși murmură pe la colțuri. Toți au aflat adevărul, dar e mai dulce tăcerea vinovată. În schimb, tiranii zilei își fac nesăbuit de cap, petrecând cu Irodiadele și Salomeele de ieri și de azi. Ascultă și rămân pe gânduri, au admirație pentru cei care constată că împăratul e gol, dar își țin jurămintele făcute la beție. Și astăzi, știu bine cine sunt, dar care Ioan (mai) are curajul de a le spune Adevărul în față?

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște  „Sfântul Ioan Gură de Aur „