Unii istorici, cercetători sau profesori susțin, fie în cadrul academic sau, mai nou, pe rețelele de socializare, că nu există dovezi care să ateste prezența Sfântului Apostol Andrei în Dobrogea. Cercetătorii istoriei știu că unele surse sunt scrise, directe, iar altele nescrise.
Incontestabil, Biserica Ortodoxă Română este de origine apostolică, datorită activității misionare a Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul ţării noastre. Prezența și predica Sfântului Apostol Andrei în Sciţia (Minor– Dobrogea de azi), în cetăţile de la marginea Pontului Euxin este clară, consemnată și de Eusebiu de Cezareea în „Istoria bisericească” precum şi în colindele, folclorul şi toponimele românești.
Sfântul Apostol Pavel, încă din veacul apostolic, afirma în Epistola sa către Coloseni că „nu mai este grec şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci întru toate şi întru toţi este Hristos” (Coloseni 3,11).
Sfântul Apostol Andrei, fratele Sfântului Apostol Petru, fii ai pescarului Iona, era originar din Betsaida, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, în nordul Ţării Sfinte. Succint, activitatea misionară a Sfântul Apostol Andrei a vizat Bitinia și Pont-ul, apoi a trecut în Macedonia, Tracia, Moesia și de aici, în Sciția Mică (Dobrogea – România, unde este foarte posibil să fi rămas peste iarnă în peștera care astăzi îi poartă numele). Trecând prin Tracia, a ajuns la Bizanţ, coborând prin Macedonia şi Tesalia, apoi în oraşul Patras, din Achaia (Grecia), aproape de golful Lepanto, unde a fost martirizat, răstignit pe o cruce în formă de X.
Istoricul Eusebiu de Cezareea (†339), preluând informația de la Origen, iar acesta din Tradiţie, precizează că Apostolii şi ucenicii lor au răspândit creștinismul în toată lumea, astfel: Toma la parţi (Persia şi India); ANDREI ÎN SCIŢIA; Ioan în Asia; Petru în Galitia, Bitinia, Capadocia şi Asia Proconsulară; Bartolomeu în India (Arabia sudică), după o tradiţie orientală şi în Armenia; Matei printre iudei, apoi la alte neamuri (Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, III, 1,24; V, 10).
Sfântul Andrei, Apostolul geto-dacilor (sciţilor). Pentru noi, românii, este deosebit de importantă activitatea Sfântului Andrei, care a predicat în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea de mai târziu, cunoscut în izvoarele antice sub numele de „Sciţia Minor”.
Ipolit Romanul (†235) consemna o tradiţie potrivit căreia Sfântul Apostol „Andrei a vestit [Evanghelia] sciţilor şi tracilor. El a fost răstignit la Patras, în Achaia, fiind legat în picioare de un măslin şi este înmormântat acolo”. Marele scriitor patristic Origen (†254) consemna, în Cartea a III-a a comentariilor la Facere, propovăduirea Sfântului Apostol Andrei la sciţi. Izvoarele istorice numesc pe locuitorii ţinutului dintre Dunăre şi Marea Neagră sciţi, pentru că această provincie a Imperiului purta numele de Scythia Minor, amintire a vechilor sciţi, fiind vorba de fapt de daco-romanii din spaţiul danubiano-pontic. De aceea, cei mai mulţi istorici identifică Scythia de care vorbeşte și Eusebiu din Cezareea cu teritoriul dintre Dunăre şi Mare, viitoarea provincie romană Scythia Minor. Această concluzie poate fi dedusă și din faptul că poetul Ovidius (43 în. Hr. – 17 d.Hr.) se plângea în Tristele şi Ponticele sale că a fost exilat la Tomis, printre sciţi. Geograful grec Strabon (c. 58 în. Hr.- c.21 d.Hr.) în lucrarea sa Geografia, înţelegea prin Scythia tot Dobrogea de azi sau Scythia Minor. Această denumire a fost preferată și în anul 297, de către împăratul roman Diocletian (284-305) care a despărţit provincia Dacia Pontică de Moesia Inferior, formând provincia Scythia Minor. De asemenea, viața și martiriul Sfântului Apostol Andrei, consemnate în Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane, în ziua de 30 noiembrie, precizează că Sfântul Apostol Andrei „a predicat în Pont, Tracia şi Scythia”.
Creştinismul s-a răspândit pe întreg teritoriul carpato-danubiano-pontic şi nu numai în partea de sud a Dunării. Astfel, diseminăm ideea susţinută cu deosebire de istoricii Vasile Pârvan și C. Giurăscu, potrivit căreia neamul românesc nu s-a format numai în Dacia, ci pe un spaţiu mult mai vast, ceea ce i-a permis să moştenească toată romanitatea orientală care s-a dezvoltat în provinciile romane de la Nord și Sud de Dunăre, în prelungirea Iliricului de la răsărit de Adriatica. Tradiţia propovăduirii Sfântului Apostol Andrei în Dobrogea de azi, consemnată istoric secole de-a rândul până în prezent, este afirmată și în colindele vechi românești, folclor şi toponime, dar şi de unele cărţi bisericești, de slujbă. Astfel, colindele şi operele folclorice din Dobrogea sau din stânga Prutului, ca şi unele toponime (peştera Sfântului Andrei, pârâiaşul Sfântului Andrei) atestă prin forța continuității istorice prezenţa şi propovăduirea sa pe aceste teritorii.
În ţinutul carpato-danubiano-pontic, aşa cum dovedesc mărturiile istorice, Biserica Ortodoxă se organizează în primele secole după Hristos, având ierarhie şi administraţie proprie, dependentă de Patriarhia din Constantinopol, dovedită prin activitatea: Episcopiei Tomisului, a Sfântului Ioan Casian sau a călugărilor sciţi, de Ulfila al goților, dar şi de ierarhii tomitani proveniţi din rândurile monahilor autohtoni, participanţi la sinoadele ecumenice sau locale. Toate acestea mărturisesc importanţa misiunii Sfântului Andrei pentru biserica şi tara noastră, dar și rolul creștinismului care a contribuit la consolidarea unităţii şi continuităţii neamului românesc împlinit istoric la 1 decembrie 1918, fără de care în prezent nu am putea vorbi de statul unitar și independent – ROMÂNIA.
Având pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, primul botezător creștin și ocrotitor al țării, toți cei care trăim și simțim românește, suntem datori să mulțumim Bunului Dumnezeu pentru acest mare dar al istoriei și să urăm, românilor și României: MULȚI ȘI BINECUVÂNTAȚI ANI!

PR. PROF. DR. MARIN BUGIULESCU,
DIRECTOR AL SEMINARULUI TEOLOGIC ORTODOX SFÂNTUL IOAN GURĂ AUR, TÂRGOVIŞTE